Politica de confidențialitate
– Informare privind prelucrarea datelor personale –
În cadrul Website-ului platforma.taraluimaibine.ro
„Politica de confidențialitate”
- DESPRE ACEST DOCUMENT
Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, , (denumită în continuare „HORA”, „Operatorul”, „noi” sau alte denumiri similare) deținem și administrăm site-ul platforma.taraluimaibine.ro („Website-ul” sau „Paltforma”).
Acest document are rolul de a vă informa în mod transparent cu privire la modul în care HORA prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal în calitate de Utilizator al Platformei, în contextul creării unui cont, publicării de listări sau cereri, utilizării funcționalităților Platformei sau interacțiunii cu conținutul disponibil.
HORA poate modifica periodic prezenta Politică, pentru a reflecta modificări legislative sau actualizări operaționale. În acest caz, versiunea revizuită va fi publicată în secțiunea dedicată de pe Platformă. Vă recomandăm consultarea regulată a acestui document pentru a rămâne informat(ă) cu privire la eventualele modificări.
Vă recomandăm să citiți cu atenție această informare înainte de a utiliza Website-ul și înainte de a ne furniza orice date cu caracter personal, pentru a afla informații detaliate cu privire la modul în care prelucrăm datele dvs. cu caracter personal și ce drepturi aveți în legătură cu protecția și gestionarea acestor date.
- SEMNIFICAȚIA ANUMITOR TERMENI UTILIZAȚI ÎN ACEASTĂ POLITICĂ DE CONFIDENȚIALITATE
În această Politică de Confidențialitate, utilizăm următorii termeni cu semnificațiile de mai jos:
- GDPR, se referă la Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
- Date cu caracter personal înseamnă orice informații care vă identifică în mod direct sau indirect, în special prin referință la un factor de identificare, cum ar fi numele, adresa de e-mail, date de contact Informații privind comportamentul de navigare pe website, alte date care, singure sau combinate, pot duce la identificarea dumneavoastră, etc.;
- Identificarea directă („în mod direct”) se referă la date precum numele sau adresa de e-mail.
- Identificarea indirectă („în mod indirect”) are loc atunci când informațiile sunt corelate cu alte date, permițând astfel identificarea unei persoane (ex. identificarea utilizatorilor pe baza adresei IP, preferințelor de navigare etc.).
- Persoană vizată – desemnează orice persoană fizică ale cărei date sunt prelucrate de către HORA. Dacă utilizați Website-ul, sunteți considerat persoană vizată conform legislației privind protecția datelor.
- Operator de date – este entitatea care stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. În cazul acestui Website, HORA este operatorul de date responsabil de prelucrarea informațiilor colectate prin intermediul Website-ului.
III. SCOPURILE, TEMEIURILE ȘI CATEGORIILE DE DATE PERSONALE PRELUCRATE
În contextul utilizării Website-ului, prelucram datele dvs. cu caracter personal în următoarele scopuri:
III.1. Date prelucrate în contextul utilizării și asigurării funcționării și securității Website-ului
La accesarea Website-ului, sunt transmise automat, fără vreo intervenție din partea dumneavoastră, de către browser-ul utilizat pe terminalul dumneavoastră către server-ul paginii noastre web, informații privind:
- adresa de IP a terminalului dumneavoastră conectat la Internet;
- data și ora accesării;
- denumirea și URL-ul fișierului accesat;
- pagina web/aplicația de unde a avut loc accesarea, dacă este cazul;
- browser-ul utilizat de dumneavoastră și, după caz, sistemul de operare al dispozitivului dumneavoastră conectat la Internet precum și numele furnizorului de rețea.
HORA utilizează cookie-uri și tehnologii similare pentru prelucrarea datelor. O prezentare detaliată a cookie-urilor utilizate, împreună cu scopul de prelucrare, durata de stocare și furnizorii terți implicați se găsește în cadrul Politicii de cookies. Vom prelucra aceste date în temeiul interesului nostru legitim de a asigura securitatea și buna funcționare a Website-ului (conform art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR).
III.2. Date prelucrate în contextul creării și administrării contului în cadrul Website-ului
Pentru utilizarea funcționalităților oferite de Platforma, este necesară crearea unui cont de utilizator de către o persoană fizică desemnată să acționeze în numele unei entități profesionale (ex. societate, PFA, întreprindere individuală).
În acest scop, vom prelucra următoarele categorii de date cu caracter personal: respectiv numele și prenumele, adresa e-mail, parolă, număr de telefon.
De asemenea, în cadrul contului de utilizator, se vor prelucra următoarele categorii de date: Datele contului, respectiv informațiile furnizate de utilizator la înregistrare și orice modificări ulterioare ale acestora (ex: schimbarea numelui, adresei de e-mail, parolei); Setările contului, precum preferințele configurate de utilizator în cadrul Website-ului; Istoricul activităților desfășurate în cont, precum listările sau cererile publicate.
Vom prelucra aceste date cu caracter personal în temeiul executării unui contract cu dvs., anume Termenele și Condițiile de utilizare a Website-ului, pe care îi acceptați atunci când vă activați contul în cadrul Website-ului (conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR). În anumite situații specifice, prelucrarea poate fi realizată și în baza interesului nostru legitim, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.
III.3. Date prelucrate în contextul creării și administrării profilului de utilizator în cadrul Website-ului
După activarea contului în Platformă, utilizatorii au posibilitatea de a completa și gestiona un profil public asociat entității profesionale pe care o reprezintă. Informațiile completate în acest profil sunt vizibile pentru ceilalți utilizatori înregistrați, în scopul facilitării contactului și construirii de relații comerciale relevante.
În cadrul acestei secțiuni, prelucrăm datele furnizate de utilizator în mod direct, inclusiv:
- Imaginea de profil, care poate fi încărcată voluntar, cu respectarea limitelor tehnice (format .jpg sau .png, dimensiune maximă 1 MB);
- Certificatul de producător, care este obligatoriu pentru Producători și este utilizat exclusiv în scopul verificării vizuale a conformității formale (existență, lizibilitate, coerență aparentă). Fișierul trebuie să fie încărcat în format .jpg sau .png, cu dimensiunea maximă de 1 MB;
- Numele persoanei de contact, respectiv reprezentantul entității care folosește Platforma;
- Descrierea activității, constând într-un câmp de descriere scurtă și, opțional, o descriere extinsă, ce poate detalia produsele, specificul producției ori alte informații relevante pentru partenerii din sectorul HoReCa;
- Datele de contact publice, precum adresa de e-mail, numărul de telefon și, dacă sunt completate, adresa poștală, județul, website-ul entității sau linkuri către conturile de social media;
- Preferința privind recenziile, exprimată prin bifarea opțiunii corespunzătoare (DA / NU), care determină dacă profilul permite afișarea recenziilor publicate de alți utilizatori.
Completarea câmpurilor marcate ca obligatorii (nume, e-mail, certificat producător – în cazul Producătorilor) este necesară pentru publicarea listărilor și participarea activă în Platformă. Celelalte câmpuri sunt opționale, dar pot contribui semnificativ la transparența și credibilitatea profilului public.
Vom prelucra aceste date cu caracter personal în temeiul executării unui contract cu dvs., anume Termenele și Condițiile de utilizare a Website-ului, pe care îi acceptați atunci când vă activați contul în cadrul Website-ului. (conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR). În anumite situații specifice, prelucrarea poate fi realizată și în baza interesului nostru legitim, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.
III.4. Date prelucrate în contextul publicării unei Listări de produse sau a unei Cereri în Platformă
Utilizatorii care dețin un cont valid în Platformă pot utiliza funcționalitățile dedicate pentru a publica fie o Listare de produse (în cazul Producătorilor), fie o Cerere de produse (în cazul Operatorilor HoReCa). În ambele situații, sunt colectate și prelucrate date cu caracter personal sau profesional furnizate în mod direct de utilizator, prin completarea unui formular structurat.
În cazul listărilor publicate de producători, prelucrăm următoarele categorii de date:
- Imagini ale produsului, inclusiv o imagine principală obligatorie și, opțional, o galerie suplimentară (formate acceptate: .jpg sau .png, dimensiune maximă 1 MB per fișier);
- Titlul listării și descrierea produsului, informații necesare pentru identificarea și promovarea ofertei;
- Categoria produsului, selectată dintr-o listă prestabilită (ex. carne și produse tradiționale, legume proaspete etc.);
- Detalii suplimentare, precum data expirării (dacă este relevantă), județul de proveniență, confirmarea provenienței din România, disponibilitatea sezonieră (lunile în care produsul este disponibil) și cantitatea orientativă;
- Localizarea produsului, indicată printr-o adresă completă care poate fi afișată și pe harta interactivă a Platformei;
- Datele de contact asociate listării, inclusiv adresa de e-mail, numărul de telefon, eventual website-ul și linkuri către conturi de social media, completate automat din profilul utilizatorului sau introduse specific pentru respectiva listare.
În cazul cererilor publicate de operatorii HoReCa, structura formularului este similară, fără acele mențiuni exclusive cu privire la producător. În schimb, cererea conține:
- Descrierea nevoii de aprovizionare, incluzând produsele dorite, cantitatea estimativă, intervalul de livrare preferat și cerințe specifice (de exemplu, certificări sau criterii de calitate);
Datele publicate în aceste formulare sunt destinate afișării publice în Platformă și pot fi consultate de ceilalți utilizatori înregistrați, în vederea facilitării contactelor comerciale directe. HORA nu intervine în validarea conținutului tehnic sau comercial al listărilor ori cererilor, ci doar efectuează o verificare vizuală minimă a coerenței și lizibilității informațiilor.
Prelucrarea acestor date se realizează în temeiul executării contractului încheiat între Utilizator și HORA (art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR), fiind esențială pentru funcționarea Platformei și îndeplinirea scopului său – acela de a facilita conexiunea profesională între producători și operatorii din sectorul HoReCa. În anumite situații specifice, prelucrarea poate fi realizată și în baza interesului nostru legitim, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. f) din GDPR.
III.5. Primirea de comunicări comerciale
În funcție de opțiunea exprimată de dumneavoastră, putem transmite comunicări comerciale prin intermediul adresei de e-mail furnizate în cadrul contului, cu privire la Programul „Țara lui Mai Bine” și activitățile asociate desfășurate de HORA sau de partenerii săi. Aceste comunicări pot include informații privind actualizările funcționalităților Platformei, inițiative relevante pentru sectorul HoReCa, sugestii privind utilizarea eficientă a Platformei, campanii de promovare a produselor locale, invitații la evenimente și alte materiale de interes profesional.
Abonarea la comunicările comerciale se face exclusiv pe baza consimțământului dvs. explicit, exprimat prin bifarea căsuței corespunzătoare în momentul creării contului sau ulterior, din setările contului. În orice moment, aveți dreptul să vă retrageți consimțământul și să renunțați la primirea acestor comunicări, accesând opțiunea de dezabonare inclusă în fiecare e-mail sau gestionând setările din contul dvs. (conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR).
Renunțarea la comunicările comerciale nu afectează notificările esențiale, care sunt transmise în legătură cu funcționarea Platformei și gestionarea contului, precum: mesaje legate de activarea listărilor sau cererilor, actualizări tehnice importante, notificări privind securitatea contului ori alte informații strict necesare pentru utilizarea corectă a Platformei.
III.6. Alte scopuri
De asemenea, putem prelucra datele dvs. cu caracter personal menționate mai sus în următoarele scopuri:
- pentru a răspunde solicitărilor primite de la autorități, conform obligațiilor legale pe care le avem, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR.
- pentru a soluționa eventualele dispute, în temeiul art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, în vederea atingerii interesului nostru legitim de a ne exercita sau apăra drepturile. În acest caz, vom păstra datele conform termenelor de prescripție aplicabile.
- Pentru realizarea de verificări antifraudă sau alte verificări privind activități ilicite sau imorale, acțiuni sau încercări de încălcare a Termenelor și Condițiilor sau de fraudare a Website-ului, în temeiul interesului nostru legitim, pentru protejarea noastră și a partenerilor noștri și respectarea integrității, securității și a bunei funcționări a Website-ului (art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR).
- CATEGORII DE PERSOANE VIZATE
În cadrul Website-ului, prelucrăm date cu caracter personal referitoare la următoarele categorii de persoane vizate, în funcție de modul în care acestea interacționează cu Platforma și de tipul de date furnizate:
- Utilizatori care navighează pe Website – persoane fizice care accesează Website-ul fără a deține un cont de utilizator, dar ale căror date pot fi prelucrate automat în scopuri tehnice și de securitate (ex: adresa IP, date privind sesiunea de navigare, setările browser-ului, cookie-uri).
- Utilizatori care își creează și administrează un cont pe Website – – persoane fizice care, în calitate de reprezentanți ai unor entități juridice (ex. societăți, PFA, întreprinderi individuale), creează și administrează un cont pentru a utiliza funcționalitățile Platformei. Datele prelucrate includ: nume, prenume, adresă de e-mail, telefon, județ, descrieri de profil, imaginea de profil, setările contului, preferințele privind recenziile și certificatul de producător (după caz).
- Utilizatori care publică listări sau cereri în Platformă – persoane fizice care, în numele entității reprezentate, publică informații despre produse sau nevoi de aprovizionare. În acest context, sunt prelucrate date precum: imaginea produsului, descrierea și denumirea listării sau cererii, categoria, județul, cantitatea, detalii de sezon, adresa geografică, datele de contact asociate (e-mail, telefon, website, social media) și orice alte informații introduse voluntar în Platformă.
- Persoane ale căror date sunt furnizate de Utilizatori – pot exista situații în care un Utilizator încarcă date cu caracter personal aparținând altor persoane (ex. persoane de contact ale entității juridice, date din certificate sau documente atașate). În aceste cazuri, responsabilitatea pentru informarea persoanelor vizate revine exclusiv Utilizatorului care introduce aceste date în Platformă.
Toate aceste persoane vizate beneficiază de drepturile conferite de legislația privind protecția datelor cu caracter personal, inclusiv dreptul de acces, rectificare, ștergere, opoziție și portabilitate, conform prevederilor GDPR.
- DESTINATARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL ȘI TRANSFERURI ÎN AFARA SEE
În cadrul activităților de prelucrare efectuate după cum este descris mai sus, datele dvs. vor putea fi transferate sau dezvăluite către anumite categorii de terți, precum:
- Furnizori de servicii implicați în funcționarea tehnică și administrarea Platformei, inclusiv furnizori de servicii de găzduire (hosting), mentenanță IT, servicii de dezvoltare web, servicii de analiză a performanței digitale, securitate cibernetică sau backup;
- Consultanți externi și parteneri contractuali, precum auditori, contabili, avocați sau consultanți specializați, doar în situațiile în care aceștia au nevoie de acces la date pentru prestarea serviciilor contractate sau pentru îndeplinirea obligațiilor legale;
- Autorități publice sau instituții de reglementare, în situațiile în care divulgarea datelor este impusă de lege sau este necesară pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale HORA;
- Terți achizitori, în contextul unei fuziuni, divizări, transfer de activitate sau alte operațiuni corporative similare, cu respectarea cerințelor de confidențialitate și protecție a datelor.
Toate transferurile de date menționate mai sus se realizează cu respectarea de către Operator a principiilor legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, în special principiul minimizării datelor personale – Operatorul transmite către terțele părți doar datele personale care sunt strict necesare pentru realizarea scopurilor menționate.
În prezent, în vederea asigurării funcționalității Website-ului și a realizării serviciilor, HORA poate să transfere anumite categorii de date cu caracter personal către furnizori din cadrul UE/SEE, către:
- clausweb.ro, servicii de hosting
- clausweb.ro, servicii de hosting cloud,
cât și în afara UE/SEE:
- clausweb.ro, servicii de analiză performanță Web
- clausweb.ro
Cu excepția situațiilor menționate în mod expres în această informare, nu prelucram datele dvs. personale în cadrul Spațiului Economic European (SEE) și nu transferăm sau divulgăm datele personale terților din afara SEE. În cazul în care divulgăm informațiile pe care ni le furnizați unor furnizori sau alți terți din țări din afara SEE, vom lua măsurile adecvate pentru a ne asigura că sunt aplicabile garanțiile juridice adecvate conform capitolului V din GDPR (de exemplu, existența unei decizii de adecvare emisă de Comisia Europeană sau încheierea acordurilor contractuale standard aprobate de Comisia Europeană după caz).
- DURATA PRELUCRĂRII DATELOR
Datele personale vor fi prelucrate și păstrate de către Operator pe o perioada de timp care nu va fi mai mare decât cea necesară pentru scopul în care acestea sunt colectate, sub rezerva unor cerințe legale de stocare mai lungă:
Prelucrăm și stocăm datele personale pe durata necesară îndeplinirii scopurilor pentru care datele au fost colectate și în orice caz pe perioada impusă de reglementările legale aplicabile.
Pentru istoria navigării datele dumneavoastră cu caracter personal sunt păstrate doar pe durata de viață a cookie-ului. Durata de viață a fiecărui cookie se regăsește în Politica de Cookies.
Actualizăm periodic baza noastră de date astfel încât să nu stocăm date care nu mai sunt necesare scopurilor pentru care au fost colectate.
- Datele prelucrate în contextul utilizării și asigurării funcționării și securității Website-ului (III.1) sunt păstrate pentru perioada sesiunii de navigare și, după caz, până la 2 ani, în funcție de configurațiile tehnice sau de perioada de retenție a log-urilor. Datele colectate prin cookie-uri sunt păstrate conform duratelor specificate în Politica de Cookies.
- Datele aferente creării și administrării conturilor de utilizator în Website (III.2) sunt păstrate pe toată durata existenței contului și pentru o perioadă suplimentară de 2 ani după închiderea contului, pentru apărarea drepturilor HORA în eventuale litigii sau investigații.
- Datele prelucrate în cadrul profilului public al utilizatorului (III.3) vor fi păstrate atât timp cât contul este activ și până la 2 ani după dezactivarea acestuia.
- Datele aferente Listărilor de produse sau Cererilor publicate în Platformă (III.4) vor fi păstrate pe durata în care listarea sau cererea este activă și vizibilă, respectiv până la retragerea acesteia de către utilizator sau expirarea duratei publicării. Ulterior, aceste date pot fi păstrate pentru o perioadă suplimentară de maximum 2 ani, în scop probatoriu.
- Datele privind comunicările comerciale (III.5) vor fi păstrate până la momentul retragerii consimțământului sau până la dezabonarea expresă din partea utilizatorului, dar nu mai mult de 3 ani de la ultima interacțiune relevantă cu Platforma.
- Datele prelucrate pentru scopuri legale, soluționarea litigiilor sau prevenirea fraudelor (III.6) vor fi păstrate pe perioada prevăzută de reglementările aplicabile (ex. legislația fiscală, legislația contabilă) sau, în lipsa acestora, pe o perioadă de până la 3 ani de la încheierea activității care a generat prelucrarea.
După expirarea acestor termene, datele personale se șterg și/sau se anonimizează în evidențele/bazele de date ale Operatorului.
- SECURITATEA DATELOR
Operatorul acordă o importanță sporită asigurării protecției datelor dumneavoastră cu caracter personal și înțelege să asigure siguranța acestora pe parcursul activităților de prelucrare. În acest sens, luăm măsuri de securitate adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscurilor asociate tipurilor de date prelucrate și operațiunilor de prelucrare, și pentru a asigura confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea acestora, precum și pentru a le proteja împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și pentru a reduce riscul de pierdere, modificare accidentală, divulgare sau acces neautorizat.
Utilizatorii Website-ului care au un cont de utilizator sunt responsabili pentru toate activitățile desfășurate în contul lor. Vă rugăm să ne anunțați imediat de orice utilizare neautorizată a contului dvs. sau de orice încălcare a securității contului de care deveniți conștient sau pe care în mod rezonabil ar trebui să o suspectați. Cu toate acestea, indiferent de această notificare, nu vom fi răspunzători pentru pierderile pe care le-ați putea suferi ca urmare a utilizării neautorizate a contului dvs., dacă această utilizare nu este imputabilă HORA (indiferent dacă se produce cu sau fără cunoștința dvs.). De asemenea, veți fi responsabil pentru orice pierderi sau daune suferite de HORA sau de orice terță parte ca urmare a activităților din contul dvs. (indiferent dacă ați autorizat sau ați fost conștient de acestea).
VII. Drepturile utilizatorilor în legătură cu datele personale
În calitate de persoană vizată, aveți drepturi specifice legate de datele personale pe care le prelucrăm despre dvs. Vom respecta drepturile dvs. și vom da curs unor eventuale solicitări în mod adecvat.
- Dreptul la informare: Aveți dreptul de a primi informații clare și transparente despre modul în care sunt prelucrate datele dumneavoastră personale. Respectarea acestui drept de către Operator se realizează prin prezenta Politică de Confidențialitate;
- Dreptul de a va retrage consimțământul: Daca v-ați dat consimțământul pentru prelucrarea datelor dvs. personale, va puteți retrage consimțământul în orice moment.
- Dreptul de acces: Aveți dreptul de a obține din partea Operatorului o confirmare că acesta prelucrează sau nu date cu caracter personal care îl privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective și furnizarea de informații privind prelucrările de date;
- Dreptul la rectificare: Aveți dreptul de a obține de la Operator, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor inexacte care îl privesc sau completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete;
- Dreptul la ștergerea datelor: Aveți dreptul să solicitați să ștergem datele personale pe care le prelucram despre dvs. Trebuie să ne conformăm acestei cereri dacă:
- Datele personale nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate;
- Vă opuneți prelucrării din motive legate de situația dvs. particulară;
- Datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
- Datele personale trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care ne revine;
cu excepția cazului în care datele sunt necesare:
- pentru exercitarea dreptului la libera exprimare și la informare;
- pentru a ne conforma unei obligații legale pe care o avem;
- în scopuri de arhivare în interes public, științific sau pentru studii istorice sau în scopuri statistice; sau
- pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.
- Dreptul la restricționarea prelucrărilor: Aveți dreptul de a obține de la Operator restricționarea prelucrărilor datelor personale în oricare din următoarele situații prevăzute de GDPR:
- Contestați exactitatea datelor pe care le prelucrează Operatorul. Prelucrarea va fi restricționată pentru o perioada care îi permite Operatorului să verifice exactitatea datelor;
- Prelucrarea datelor personale de către Operator este ilegală, si solicitați restricționarea utilizării lor de către Operator;
- Operatorul nu mai are nevoie de datele personale, dar dvs. le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
- Vă opuneți prelucrării. În această situație, prelucrarea va fi restricționată pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.
- Dreptul la portabilitatea datelor: Aveți dreptul de a primi datele dvs. personale pe care ni le-ați furnizat, iar în cazul în care este fezabil din punct de vedere tehnic, să solicitați ca noi să transmitem datele dvs. unei alte organizații.
Aveți acest drept dacă, în mod cumulativ:
- vă prelucrăm datele personale cu mijloace automate,
- ne bazăm, în prelucrarea datelor dvs. personale, pe consimțământul dvs. sau prelucrarea este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract la care sunteți parte;
- datele ne sunt furnizate de dvs., și
- transmiterea datelor dvs. personale nu are un efect negativ asupra drepturilor și libertăților altor persoane.
- Dreptul la opoziție: Acolo unde prelucrarea se bazează pe interesele noastre legitime sau pe cele ale unei terțe părți, puteți obiecta în orice moment la prelucrarea datelor personale din motive legate de situația dvs. particulară. Când vă opuneți unor astfel de prelucrări, Operatorul nu mai prelucrează datele cu caracter personal, cu excepția cazului în care demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dvs. sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept al Operatorului în instanță.
Pentru exercitarea drepturilor de mai sus, puteți trimite o cerere scrisă:
- prin e-mail la adresa: contact@taraluimaibine.ro
După primirea cererii, vom reveni cu un răspuns în mod gratuit și fără întârzieri nejustificate, în termen de cel mult 1 lună de la primirea cererii. Acest termen poate fi prelungit, în cazuri justificate de complexitatea cererii, cu o perioadă suplimentară de cel mult 2 luni.
- Dreptul de a depune o plângere: Dacă aveți o nemulțumire cu privire la modul în care prelucram datele dvs., am prefera sa ne contactați pe noi direct pentru a va putea soluționa problema. Cu toate acestea, puteți contacta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal conform procedurilor disponibile prin intermediul website-ului instituției: dataprotection.ro.
VIII. Alte informații
Pentru orice întrebări, solicitări de clarificare, nelămuriri cu privire la aspectele incluse în această informare, ne puteți contacta la: contact@taraluimaibine.ro
Data ultimei actualizări: 29.04.2025

